Cană Personalizată Așa arată un Tată fericit si iubit la 33 de ani – un cadou deosebit și foarte practic pe care sărbătoritul să-l folosească zi de zi, acasă sau la birou. Putem personaliza cana foarte frumos cu pozele și mesajele tale sau cu un model gata existent pe site-ul nostru în categoria căni personalizate.
Te scăpăm de grijile impachetării, astfel că opțional poți alege să ambalezi cana în cutie din carton craft sau colorat. Poți opta și pentru o pungă craft foarte draguță în care vei inmâna cana personalizată. Iar dacă dorești să îî lași și un gând bun, poți atașa o felicitare în comandă. Astfel cadoul este unul complet.
Cu ce se deosebeste cana termosensibilă de cana albă?
Cana termosensibilă are o proprietate ”magică” (de aici și unele denumiri de cană magică), atunci cand punem lichid fierbinte în cană aceasta își schimbă culoarea astfel că din culoarea neagră cana se transforma în culoarea albă. În urma acestei transformări pozele și mesajele vor fi vizibile pe suprafața cănii. De îndată ce lichidul se răcește, cana redevine neagra.
Cană Personalizată Așa arată un Tată fericit si iubit la 33 de ani, cum o personalizăm?
Am personalizat prima cană prin 2009, de atunci multă apă a curs pe Dunăre, tot cam pe atâtea căni am personalizat și noi. În tot acest timp am testat toate modelele și toți furnizorii de căni, astfel că am ales furnizorul cel mai serios cu produse de calitate.
Cănile sunt personalizate prin sublimare termică, un proces relativ simplu și foarte rezistent, dar care implică multă măiestrie din partea celui care personalizează produsul. Am ajustat procesul de personalizare astfel încât să redăm culorile plăcute, vii și durabile, dar și să reușim procesarea rapidă a comenzilor.
Cană Personalizată Așa arată un Tată fericit si iubit la 33 de ani, cum o întreținem?
Trebuie specificat încă de la început că personalizarea aplicată pe căni este extrem de rezistentă, aceasta se imprimă în stratul de ceramică. Practic personalizarea este lifetime, până spargeți cana😜. De la furnizor, cana alba vine clar cu specificația că se poate spăla în mașina de spălat vase. În schimb nu se recomandă să introduceți în mașina de spălat vase canile termosesibile pentru că li se va deteriora stratul termosensibil.
Cum comand?
Simplu şi rapid, atunci când vrei să faci o comandă de Cană Personalizată Așa arată un Tată fericit si iubit la 33 de ani. În funcție de produs, îți poți personaliza singur produsul apăsând pe butonul Pesonalizează ONLINE. Dacă acest buton nu este disponibil sau dacă vrei sa iți facem noi grafica bifează VREAU SĂ ÎMI FACEȚI VOI GRAFICA. În funcție de tricoul ales ai posibilitatea să optezi pentru modificarea mesajului.
Următorii pași sunt și ei foarte importanți: va trebui să alegi modelul de cană: albă sau termosensibilă. Dacă vei face cadou această cană, iți recomandă să alegi un ambalj pe măsura: cutie craft, rosie sau albastră și o pungă craft faorte fițoasă.
Mai departe finalizezi comanda ca pe mai toate site-urile , nimic deosebit – iți vei introduce datele de contact și de livrare. Atenție să verifici cu atenție datele pentru ca nu vrem să trimitem coletul în alt colț al tării! (cityprintshop.ro)
Nu ezita, comandă din timp Cană Personalizată Așa arată un Tată fericit si iubit la 33 de ani. Selectează acum pozele dorite si creează cadoul potrivit cu amintiri prețioase împreună cu familia și prietenii.
Cană Personalizată Așa arată un Tată fericit si iubit la 33 de ani, cum livrăm?
Știm că rutina zilnică iți mînâncă tot timpul. Așa că plasarea comenzilor online cu livrare prin curier este o soluție tot mai bună pentru a ne gestiona timpul cât mai bine.
De ce să piezi timpul pe drum pentru a merge să ridici o comandă care poate sosi la ușa casei tale în timp ce vizionezi un film pe Netflix sau la birou în timp ce îți desfășori activitatea?. Să nu mai vorbim de cazul în care sediul nostru este in partea opusă a orașului sau chiar în altă localitate.
Ce poate fi mai frumos decât să primeşti cana personalizată prin curier, acasă sau la birou? Noi ne asigurăm că acest lucru este posibil! În momentul plasării comenzii va trebui să completezi cu atenţie adresa de livrare, inclusiv codul postal, numele destinatarului si numărul său de telefon pe care va fi contactat de către curier.
Livrarea se face printr-o firma de curierat cu care colaborăm de ani buni și care livrează coletele foarte rapid.
Cana personalizată este foarte bine ambalată. Să nu iți faci griji că va ajunge la tine spartă sau deteriorată. În cazurile rare când cana sosește deteriorată sau spartă, o vom reface de îndată fără costuri suplimentare. Mai apoi, trimitem noi un raport către firma de curierat.
Cană Personalizată Așa arată un Tată fericit si iubit la 33 de ani. Plata se poate face cu cardul sau ramburs.
- Dacă valoarea comenzii depăsește 200 lei sau ai grad ridicat de refuz al coletului livrat ramburs, solicităm plata în avans
- Comanda se procesează și expediază în următoarea zi lucrătoare.
- Comanda efectuată in weekend, se procesează și expediază Luni – Marți.
- Comenzile plasate în zilele nelucrătoare se procesează și expediază în următoarea zi lucrătoare.
În cel mai scurt timp, un coleg te contactează telefonic pentru confirmarea si definitivarea comenzii. Acesta iți trimite pe whatsapp sau mail simularea grafică a produselor comandate pentru a o confirma înainte de personalizare.
De reținut:
Din punct de vedere tehnic, unele produse necesită o perioadă de producţie mai îndelungată. De aceea nu pot fi expediate rapid. Pentru acestea, vei fi contactat de noi pentru informaţii legate de livrare.
Dacă ești nehotărât(ă) in privința comenzii, te rugăm să ne anunți înainte de procesarea si livrarea comenzii.
Important: după confirmarea comenzii, refuzarea acesteia la primire și/sau neachitarea contravalorii coletului se consideră inșelăciune și se pedepșeste conform legii.
De reţinut: nu toate comenzile pot ajunge a doua zi deoarce exista si o marjă de timp. Pentru predarea coletelor către curierat, dar și stadiul vremii nefavorabile existente în unele perioade ale anului. Totuși, livrăm prompt Cană Personalizată Așa arată un Tată fericit si iubit la 33 de ani.
Puteţi încerca şi tablourile canvas.